Primul an de administraţie locală PSD în Sectorul 4 înseamnă “minciună, lipsă de viziune şi haos în administraţie”, consideră preşedintele PNL Sector 4, Răzvan Sava.

“Pe scurt, un an pierdut, un an în care lucrurile nu doar că au stat pe loc, ci s-au înrăutăţit. Departe de promisiunile demagogice din campania electorală, PSD s-a concentrat pe distrugerea iniţiativei private din sector, descurajarea educaţiei orientate spre calitate şi degradarea condiţiilor elementare pentru un trai decent al locuitorilor din sector. Iniţiativa privată, concretizată sub forma micilor afaceri de familie sau a marilor investitori, este lovită sistematic. Punctul culminant al acestor acţiuni distructive îl constituie interzicerea desfăşurării unor activităţi comerciale în jurul parcurilor şi al locurilor de joacă”, se arată într-un comunicat remis vineri AGERPRES de Sava.

Potrivit sursei citate, printr-o hotărâre de consiliu local, alianţa PSD – ALDE “a lovit în circa 2.000 de firme care foloseau echipamente de procesare alimentară racordate la coşuri de fum sau comercializau legal băuturi alcoolice, aflate la mai puţin de 100 de metri de parcuri şi locuri de joacă”.

“Ne întrebăm dacă nu cumva ar fi fost mai simplu să se aplice legea care interzice consumul băuturilor alcoolice în spaţiile publice. Marile companii, în lipsa unui parteneriat viabil cu administraţia locală, sunt complet dezinteresate să creeze noi oportunităţi investiţionale în Sectorul 4. Poziţionarea geografică favorabilă la principalele căi rutiere şi atractivitatea preţurilor la terenuri, avantaje competitive pentru o companie, sunt anulate de calitatea precară a infrastructurii din sector şi de o dezvoltare urbanistică haotică. În acest fel, Sectorul 4 este văduvit de noi locuri de muncă şi de surse suplimentare de venit la bugetul local”, mai spune Sava.

Acesta menţionează că educaţia este un domeniu desconsiderat “în mod tradiţional de PSD” şi este atacat prin lipsa investiţiilor în reabilitarea, modernizarea şi dotarea unităţilor de învăţământ, bursele şcolare – un instrument vital de stimulare a educaţiei – au fost reduse dramatic sub aspectul cuantumurilor, al numărului de beneficiari şi al perioadelor de acordare, iar investiţiile în centrele de tip şcoală după şcoală, atât de necesare familiilor tinere, active, nu există.

Sursa: agerpres.ro