Documente fundamentale

Crezul Liberal 1923


Cred în Partidul Naţional Liberal, care a sfărâmat jugul turcilor şi a făcut din ţara mică, necunoscută şi pierdută de la gurile Dunării, regatul puternic şi preţuit de toate popoarele lumii.

Cred în Partidul Naţional Liberal, care a dezrobit ţarina strămoşească şi a făcut împroprietărirea, dând iobagului brazda de pământ, pentru care să ştie să trăiască şi pentru care, la nevoie, să ştie să moară.

Crezul Liberal

Crezul Liberal

Cred în Partidul Naţional Liberal, dezrobitor de suflete.

Cred în Partidul Naţional Liberal, care a dat votul obştesc aşezând rânduiala ţării pe temei de dreptate şi a pus în mâna ţărănimii şi a muncitorimii armă a votului pentru apărarea tuturor nevoilor lor.

Cred în Partidul Naţional Liberal, care a scăpat ţara din ghearele hrăpăreţe ale zarafilor străini, întemeind băncile ţărăneşti şi muncitoreşti, care au pus banul Românului în mâinile Românului.

Cred în Partidul Naţional Liberal, care s-a ostenit neîncetat să apere Biserica Strămoşească, păstrătoare de credinţă şi să întemeieze şi să întărească Şcoala, dătătoare de lumină, trezind poporul român, din somnul în care îl aruncase vitregia timpurilor şi purtându-l spre limanul deşteptării.

Cred în Partidul Naţional Liberal, care a stat strajă neclintită lângă averea ţării apărând-o împotriva poftelor nesăturate ale vrăjmaşilor care voiau să robească neamul prin robirea avuţiilor lui.

Cred în Partidul Naţional Liberal, care în vremea marelui război, sub conducerea glorioasă a Măriei Sale Ferdinand I-ul, – dătătorul celei mai sfinte pilde de iubire de ţară – şi prin vitejia şi jertfele ostaşilor neamului, a lărgit hotarele ţării şi a făcut Unirea cea de veci a tuturor Românilor.

Cred în Partidul Naţional Liberal, înfrăţitorul tagmelor, înfrăţitorul tuturor seminţiilor ce trăiesc în hotarele României Mari.

Cred în Partidul Naţional Liberal, liberator de neam.

Cred – şi de aceea ridic ochii mei către Cel de Sus, rugându-mă:

“Dumnezeul meu şi Dumnezeul strămoşilor mei, pogoară harul tău asupra Partidului Naţional Liberal, ajută-l, ca şi până azi, în munca lui şi risipeşte adunarea vrăjmaşilor ce-i stau potrivnici, pentru ca să poată purta mai departe cu izbândă, neamul meu pe drumul propăşirii şi al pacei.”

widget